Despre regulile unei petreceri reuşite

Monday, August 5, 2013

 

Vineri, 2 august, am fost invitată, alături de partener, la un eveniment festiv organizat de Salonul Atelier Splendor din Oradea: Primul eveniment educativ adresat cuplurilor, REGULILE UNEI PETRECERI REUŞITE. Tot ce ştiam despre acest eveniment de dinainte era faptul că dress-code-ul e elegant, şi că acolo va fi prezent şi singurul wedding planner din Oradea, Andreea Ionescu (informaţie care pe mine m-a convins, doar avem nunta anul viitor şi e bine să aflăm din timp ce-i IN sau OUT în materie de nunţi). 

Ne-am prezentat aşadar la ora 18 la Grădina Grand Palace unde, preţ de aproape 2 ore, am aflat informaţii utile despre petreceri la modul general, despre nunţi în special. Cu limonada în faţă, răcoriţi, le-am admirat pe fetele de la Atelier Splendor care ne-au încântat cu o prezentare de modă cu rochii superbe, iar Andreea Ionescu a dat decalogul unei petreceri reuşite. A urmat apoi Patiseria LaFoule care ne-a încântat nu doar privirea cu un candy-bar ca la carte, ci şi simţurile cu deserturile lor excelente (eu mă dau în vânt după macarons) şi un reprezentant al Cramei Oprişor, care, după ce ne-a servit cu un vin demenţial (Sfânta Ana - pus să se potrivească perfect cu încântătoarele deserturi), ne-a şi pus în temă cu vinul pentru o ocazie specială (cum îl alegem). Mai apoi s-a trecut la flori, cu un reprezentant al florăriei orădene Fleur du Soleil şi evident am trecut înfruptarea din minunatul candy-bar pregătit. Last, but not least, e bine să menţionăm şi o super-profesionistă, Anita Kovaks, care le-a machiat splendid pe fetele de la prezentarea de modă. :-)

Un eveniment cu clasă, reuşit, iar noi, publicul, vă asigurăm că am trecut cu vederea Ă-urile infinite şi bâlbele din discursurile celor ce-au vorbit. Eu, una, abia aştept să văd tot mai multe astfel de evenimente, pentru că avem nevoie să ne educăm şi în acest aspect – nu e un moft sau o fiţă să dai o petrecere cu bun gust – e bine să ştii unele mici trucuri, care te vor pune în valoare (sau cel puţin eu asta am reţinut).

Aici aveţi un mic video surprins de mine, plus nelipsitele foto de pe instagram. :-)

Atelier Splendor din Oradea este singurul partener oficial al rochiilor de mireasă Atelier Diagonal Barcelona.

4 Comments

  1. Atelier Splendor says:

    Ioana, iti multumim mult ca ne-ai fost alaturi la acest eveniment ! Ne vom da silinta ca in viitorul apropiat sa organizam mai multe evenimente de acest gen in Oradea.

    1. Ioana S says:

      Super! Să-mi daţi de ştire! :-)

  2. Eduard says:

    Arata foarte bine deserturile!

Leave a Reply

Pingbacks & Trackbacks

  1. Ce vor fetele - Ioana Ştef - Pingback on 2013/09/10