Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Despre ambiție, curaj și… o femeie serioasă

May
30

graduateMama e o femeie de statură mică. Tunsă scurt, băiețește, pentru că de mică a fost „torturată” cu frezele alea ceaușiste, de avea și ea, și surorile ei, părul prins în codițe (codițele alea împletite atât de strâns, încât aproape că zâmbeau săracele, fără voia lor) – tunsoare care se potrivește de minune cu atitudinea ei de mare comandant de oști. Pentru că nu întâmplătoare îi era porecla în familie: generalul. Conduce familia de ani de zile cu o mână de fier, după puteri și putințe, dar mereu ne-a susținut, pe mine și pe fratele meu. A tras pentru noi, s-a împrumutat, dar n-a crântit și și-a făcut datoria: aceea de a-și susține copiii.

Dar iată că anii au trecut și mama, după mai bine de 30 de ani în care-a muncit ca învățătoare, s-a trezit în postura de a-și pierde titulatura. Pentru că, vedeți voi, ea a făcut liceul pedagogic (de cinci ani) demult, și era suficientă diploma de-atunci ca să predea ca învățătoare, dar a venit o boare de la minister și mama, la fel ca mulți alți colegi de breaslă, s-a văzut nevoită să se apuce de studii superioare, altfel… nu mai era titulară pe post.

Astfel că, în anul de grație 2012, ne-am trezit cu doi boboci în familie: fratele meu, student la științe economice, și mama, în anul I la teologie greco-catolică. E o femeie credincioasă, și mereu curioasă, era alegerea perfectă pentru ea (deh, fire de fecioară). Așa că a venit rândul nostru s-o susținem, s-o consiliem, s-o ajutăm. Și cel mai important, s-o înțelegem. Pentru că, vedeți voi, mama a fost mereu o elevă sârguincioasă (dacă n-a abandonat vioara pe care-o scârțâia fără talent în liceu, pentru că așa era pe-atunci), harnică și studioasă, care s-a transformat, 30 de ani mai târziu, într-o studentă pe măsură. Îmi amintesc că-n prima sesiune, când avea examen la limba latină, a venit la mine s-o ajut (să nu vă mire, fusesem olimpică în liceu – deși cine-și mai amintește declinările și conjugările?! norocul meu c-am fost o elevă ordonată, și i-am dat mamei caietele mele din liceu – le studia ca pe scripturi). Mai are rost să vă zic că după prima sesiune era bursieră?

Derulăm un pic timpul și iată-ne în anul 2016, final de lună mai, la ceremonia de absolvire. Emoționată, cu lacrimi în ochi (și eu, și mama), am privit-o în robă și tocă și mi-a fost drag de ea. Mi-am dat seama că n-am nevoie să caut prea departe un model, îl am la nici doi pași. S-a înhămat la un lucru mare, a fost mereu serioasă și muncitoare, și iată că răbdarea și sacrificiul ei au fost într-un final răsplătite. În curând are examenul de licență (lucrare pe care, apropo, și-a terminat-o pe la începutul anului, pentru că ea nu se lasă pe ultima sută de metri), și gata stresul. A recunoscut că nu-i tocmai ușor să faci o facultate (mai ales când sunt atâtea lucruri cu care trebuie să te acomodezi – de la noile tehnologii la tipologiile de oameni din jur), dar a făcut-o și noi suntem mândri de ea. De mama.

One Response to Despre ambiție, curaj și… o femeie serioasă

  1. Wow!
    Ce Femeie! Toata admiratia! Mi-ar placea s-o cunosc cindva…. Sint sigura ca avem mu,te lucruri in comun, pe care sa le impartasim. Deja stiu ca imi place de ea 😊.
    Cristina (care si-a schimbat profesia la 50 de ani)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *