Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cum mi-am petrecut EU revoluția

Jan
18

Ca să v-o zic p-aia dreaptă, nici n-am știut că este revoluție în Oradea. Sau în România, for that matter. Nu știu dacă-i motiv de mândrie, sau un lucru cu care să mă laud peste ani, în poveștile către nepoți, dar nu am teveu. Pardon, ba am, dar nu merge decât pe sport și muzică, iar momentan e scos din priză. Așa, și fără să știu eu ce se-ntâmplă pe la statuie la Mișu pe cal (am înțeles că ăla a fost Punctul 0), mă plimbam eu hai-hui prin mall-uri, după cadouri și-alte nebunii. Iar coincidența a făcut să câștig niște bilete la film, așa că n-a ținut mult și eram înfățișată la casierie, să-mi revendic biletele la Multiplex (e singurul motiv pentru care mai calc pe la cinema-ul ăla, că de când cu Cortina, mi-am ales clar preferatul). 

Și pentru că nimic nu-mi prea făcea cu ochiul din lista la care puteam merge, în afară de filmul lui Polanski, am vrut neapărat să văd Carnage. N-a fost o alegere prea inspirată inițial, pentru că doamna nu voia să-mi dea bilete, pe motivul că-s singura care vrea să vadă așa ceva, într-o seară de luni. Hilarious, I tell you. Ședeam în fața ei cu degetele încrucișate, să mai vină unul să-și ia bilet. :))

Am avut noroc până la urmă, și-am fost nu 2, ci chiar 4 în sală. Cam ca acasă, if you ask me. Râdeam destul de zgomotos la glume, făceam glume, a fost bine. Acuma, despre film, numai de bine. Bazat pe piesa ”Le Dieu du Carnage” a Yasminei Reza, filmul lui Polanski e o mică bijuterie cu buget redus, dar cu 4 prestanțe de excepție. 2 cupluri se reunesc din cauza unui conflict relativ minor. Fiul lui Nancy și Alan (Kate Winslet și Christoph Waltz) îl rănește pe fiul lui Penelope și Michael (Jodie Foster și John C. Reilly), iar părinții celui rănit solicită o intervenție pentru a vedea cum se poate ”rezolva” cât mai ușor problema. Evident că discuțiile degenerează, și-ajungem să cunoaștem intim cele două familii, cu bunele și relele lor – și nu-s puține relele, nu cât le-am văzut la prima vedere. Mi-a plăcut foarte mult incursiunea în viața protagoniștilor, și cred că Christoph Waltz e preferatul meu, deși toți fac roluri bune. Dar până la urmă, nu-s cea mai pricepută în domeniu, așa că puteți citi și-aici o părere ceva mai pertinentă.

Hai, vă pup, și s-aveți o revoluție așa cum vă doriți! Am scris! 😉

12 Responses to Cum mi-am petrecut EU revoluția

  1. Să te uiţi la film în cazul în care nu l-ai văzut încă. E foarte tare! 😉

  2. Nu stiu care este explicatia, dar am pentru Christoph Waltz o simpatie aproape nejustificata 😀 . Orice film in care joaca musiu este inscris pe lista “de vazut”. (da, inclusiv Viespea verde :)) ).
    merg!

    • Well, eu abia acum încep să-l descopăr, spre ruşinea mea. Dar e foarte talentat, şi-mi place individul! 😉

      • Sa nu imi spui ca nu ai vazut “Inglorious basterds”! Cand vezi pe acelasi afis pe Quentin Tarantino, Brad Pitt, si chiar si Melanie Laurent (tipa aia care a jucat in Concertul) mergi si vizionezi, nu? Inainte de filmul asta nu auzisem de Cristoph Waltz, si dupa ce am iesit nu ma gandeam decat la personajul lui, aproape ca l-a eclipsat pe Brad Pitt.

        • Nope, haven’t seen it YET. Urmează, cât de curând! 😉

          • Apropos de lista ta “de vizionat”: nu ştiu dacă şi tu ai auzit de o sută de ori, cum am auzit eu, că cel mai bun film din istoria acestei arte este Crucişătorul Potemkin. Problema era că nu putea fi văzut, nu era pe nicăieri (si chiar îmi amintesc o fază cu CTP în care spunea că numai nu ştiu ce studio din Londra îl poate transfera pe VHS, şi costă foarte mult). Ei bine, acum se poate: există pe youtube un canal numit Openflix, care are o mulţime de filme ieşite de sub incidenţa drepturilor de autor, şi printre ele… pam pam! Battleship Potemkin!!! Pe cuvânt că îmi doream de vreo 20 de ani să îl văd, aproape îmi pierdusem speranţa. Aşa că poţi bifa încă un film vizionat pe lista aia, uite aici linkul http://goo.gl/m4WwS.
            Filmul este impresionant. Film alb negru, mut, deci mijloace tehnice incomparabile cu cele cu care suntem obişnuiţi, şi totuşi simţeam cum tensiunea creşte cu fiecare cadru, suspans efectiv, la care Holywood poate doar să viseze.
            Când ai să ai timp să vizionezi şi, dacă nu cer prea mult, să îţi scrii impresiile pe blog, sunt foarte curios ce părere are generaţia tânără faţă de capodopere din alt secol 😀 .

          • Wow, mi-e foarte greu să găsesc filmele vechi. Deja de la anii ’30 nu am prea găsit… Iar despre cel de care mi-ai zis, recunosc că nici măcar n-am încercat să caut, pentru că aveam un “feeling” c-o să caut mult şi bine… 😉

  3. Şi eu am păţit la fel, cică nu pot să îţi dea invitaţiile până nu a fost cumpărat cel puţin un bilet. Noi când câştigam mai mergeam cu cineva şi ei îşi cumparau înainte bilete, ca să nu avem discuţii 🙂

    Filmul e interesant, atât doar că eu am adormit pe la jumate 😀

  4. Multumesc draga de mentionare. Asa imi plac cinematografele unde sunt doar o mana de oameni! Te simti ca acasa, asta daca in aia 20 de oameni nu sunt 2-3 idioti care urla si rad la orice faza (chiar daca filmul e drama).
    Oare si dupa aceste evenimente o sa apara revolutionari cu certificat?
    Pentru weekend iti recomand J.Edgar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *