Cum a fost: Scrântitul de Jourdain
Dacă zilele trecute vă scriam să vă invit la o comedie spumoasă, numai bună pe caniculă, ei bine, azi vă scriu să vă spun cum a fost! Aşa cum bănuia şi Graţian, a fost cald în micuţa a Teatrului Arcadia, plină-ochi de părinţii şi prietenii tinerilor actori de la Trupa de Teatru Magne. Am găsit, cu chiu-cu vai, locşoare în sală, şi am aşteptat începerea spectacolului.
N-au întârziat mult, şi aşteptata comedie s-a desfăşurat sub privirile noastre. O piesă scrisă de Mihail Bulgakov, ca un tribut pentru faimosul rege francez al comediei, Molière. Se vede că s-a muncit mult, actorii au fost pregătiţi iar sala i-a răsplătit cu aplauze la scenă deschisă. S-a râs bine, şi le mulţumesc pentru că mi-au înseninat seara de joi.
Nu-i cunosc pe mulţi dintre actori (majoritatea elevi la liceele din oraş), însă sunt sigură că sunt pe drumul cel bun pentru o carieră în domeniu! Au avut o prestaţie excelentă! Vă invit să vedeţi “Scrântitul de Jourdain”, durează aproximativ 45 de minute, şi este o comedie uşoară, pe placul tuturor! 🙂
Vă las cu o galerie de poze (de o calitate ceva mai slăbuţă de data asta, pentru că nu voiam să-i bliţez pe actori – eu stând în rândul 1). Enjoy! 🙂
O data am fost si eu la teatrul asta. Si atunci am fost pe scena.
Of, modestule care eşti! :))
Am folosit o fotografie pentru articolul: http://21art.ro/2011/09/scrantitul-de-jourdain-deschide-ftso . Am specificat site-ul tău la sursă. Mulțumesc mult.
Cu mare drag! 🙂