Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cum a fost la târgul de nunţi Top Mariage & Events

Nov
18

Ştiaţi voi c-a fost târg de nunţi în weekend-ul ăsta, în Oradea (mai ales că tocmai a-nceput postul, ar şuşoti unii, mai conservatori)?Vă zic eu, dacă nu locuiţi în Ioşia Nord (pe lângă Arena Antonio Alexe), sau dacă nu sunteţi viitoare mireasă (cazul meu), sunt slabe şanse să fi ştiut, dat fiind faptul că s-a promovat (pardon!) în dulcele stil românesc, cu două zile înainte evenimentului (cu advertorial plătit, ăvcors). Văzând, totuşi, un articol informativ, am trecut şi eu vineri seara pe-acolo, de pe la ora 18.

Nu m-am uitat foarte atentă cine organizează sau cum e, ştiu doar c-am plătit intrarea (5 lei) şi încă de pe hol am fost luată cu asalt de oferte şi pliante, care-mi ajungeau în mâini cu viteza fulgerului. Ei bine, târgul a fost foarte sărac în oferte. Mă aşteptam să văd rochii sau inele, în schimb era plin de sonorizatori şi mâncare (dată pe gratis, fireşte). Dintre standurile cu rochii de mireasă, unii au venit chiar din Ungaria să expună, însă m-a mirat faptul c-au lipsit preferaţii mei, cei de la Salonul Gabriela (dar după ce-am plecat m-a lovit: or fi având contract exclusiv cu Expo Mariage, oare?)… Au fost şi unii din Baia Mare, care aveau rochii drăguţe, ce-i drept, dar dacă le vrei modificate, ghinion!, trebuie să mergi la ei, la sediu (sincer, un drum dintr-ăsta pentru o ajustare… nu e prea rentabil). Am gustat prăjituri de la Cidor şi ne-am minunat de cascadele de ciocolată (vreo 3 ofertanţi). Apoi bătălia pentru foto: foarte multe standuri de fotografi, cu albumele scoase la vedere, care mai de care, să te combine, să te convingă. Nu prea le-a ieşit, pentru că ştiu în mare cu cine-mi fac pozele. ;))

Una peste alta, aştept oferta din primăvară să mă dumiresc şi eu niţel, însă până atunci, să-nceapă căutatul febril! :))

5 Responses to Cum a fost la târgul de nunţi Top Mariage & Events

  1. Well… originalul este doar unul: EXPOMARIAGE! 😀

  2. Honey…căutatul febril? Do you have something to tell us?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *