Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Crăciun feat. OTL

Jan
05

Dacă vi se-ntâmplă să vă plimbaţi cu tramvaiul prin Oradea zilele astea, s-ar putea să vă urcaţi într-un 2 garnisit cu toate kitch-urile Crăciunuluil, chiar dacă suntem deja în 5 ianuarie. Eram atâta de şocată să văd toate globurile aranjate meticulos – ca să vă faceţi idee, toate erau aliniate perfect, deci cineva chiar a muncit pentru asta – plus beculeţe care sclipiceau, din radiatoare ieşea căldură şi afară erau 8 grade. Bă, io-nţeleg toate şmecheriile comerciale cu “Christmas cheer & spirit” şi hai să binedispunem călătorii, da’ la mine n-a prea funcţionat treaba. Call me Grinch, însă mi s-a părut oarecum exagerat să văd vestigiile unui Crăciun 2011 decedat – mai lipsea să şi cânte ceva colinzi din staţia audio, şi era lux! :))

Şi ca să fie treaba completă, aseară m-am întors acasă tot cu tramvaiul. Eram prea ocupată să-i alerg în întâmpinare, aşa că nici n-am presimţit şocul: m-am suit în acelaşi 2 identic, cu spiritul Crăciunului. Acuma, întrebarea se pune în felul următor: a fost doar o coincidenţă sau asta a fost lucrătura celor 3 spirite, care vor să mă facă să fiu mai “umană”? :)) Hai, s-aveţi o zi minunată şi sper să nu vă întâlniţi cu “fantoma” Crăciunului OTL-ist decât, fireşte, dacă sunteţi fani înrăiţi ai sărbătorii!

PS: În altă ordine de idei, daţi un click aici ca să descoperiţi iniţiativa foarte faină a unui tânăr orădean: Graţian scrie, şi pentru că, evident, tinerii nu-s prea băgaţi în seamă şi luaţi în serios, el vrea să schimbe lucrul ăsta. Îşi vinde aşadar cărţile din bibliotecă pentru a face rost de bani ca să-şi publice cartea! Aruncaţi un ochi, poate vă place ceva! :)

4 Responses to Crăciun feat. OTL

  1. Fantoma Craciunului OTl-ist ? Aceasta este totusi o fantosa buna.(sorcova… )
    Eu nu ma urc in tramvaiul cu reclama neagra de la capatul drumului. Doamne – ajuta ! Se poate scurta, lamentabil…
    (si amin, vorba unui alt crestin).

  2. Gratian, E PLURIBUS UNUM !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *