Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cowboys & Aliens

Sep
09

Sau azi, despre cum a fost la filmul cu numele ca nuca-n perete. “Film cu trailer cât de cât OK, hai să mergem să-l vedem pe Harrison Ford, poate-poate e ceva nou, ne place de Harrison, e Indiana Jones, ce mai?, deci mergem, apoi, mai e şi Daniel Craig, n-are cum fi aiurea, doar e vorba de 007.” Aşa încercam eu să mă-mbărbătez înainte de-a intra în sală la Cowboys & Aliens. Bineînţeles că nu m-am dus din voinţă proprie, am fost “invitată”, ca s-o zic politicos (evident că puteam refuza, da’ am zis “What the hell!”).

De titlu nu mă leg, cel puţin nu acum. Subiectul e unul la care nu ştiu ce minte s-ar putea gândi: cowboii lui John Wayne se bat cu extratereştri din ăia fioroşi, monsturoşi, imbatabili (almost) – şi sincer, mă tot gândeam, pe parcursul filmului, ce-au să folosească să-i învingă – atâta am priceput şi eu că trebuia să fie măcar semi happy-end. Filmul începe cu Craig (a.k.a. Jake Lonergan) care se trezeşte amnezic şi desculţ în deşert pe undeva, singura chestie mai ciudată e o brăţară de metal pe mâna stângă. Îl  abordează nişte cowboys, pe care-i bate de-i lasă laţi, şi se-ndreaptă spre oraş, ca tot omu’. Aici e arestat, căci Jake ăsta era un fugar, jefuitor de diligenţe, care tocmai ce-l jefuise pe “şmecherul” satului – interpretat de Harrison Ford. Când să-l trimită pe Jake al nostru la justiţie, taman atunci vin extratereştrii în navele lor bug-like, şi-ncep să răpească săteni speriaţi (sounds familiar?!). Ca să aflăm mai apoi că ei ne studiază, dar că nu pe noi ne vor, ci aurul nostru, pe care-l extrag cu nava-mamă, bla-bla. E şi-o bunoacă prin film (Olivia Wilde), dar în rest, prea multă piele n-am văzut (nici măcar la indienii nativi). Iar finalul e fericit (pentru pământeni, cel puţin).

Pe lângă alăturarea a două concepte cinematografice care mie-mi suna (de fapt, încă-mi sună) ca nuca-n perete, filmul se prezintă OK-ish. Are tente de horror – acuma, eu numa’ zic, nu mă pricep la horror-uri, mă sperie ca naiba să mă uit la aşa ceva, deci le evit, dar am tresărit de vreo 3 ori în scaun, de-mi sărea popcornul la 3 rânduri în faţă. Daniel Craig e acelaşi James Bond pe silent (adică nu vorbeşte decât când e musai, sau nici atunci!), Harrison Ford tot cu cheful rămas, probabil, de pe vremea Indiana Jones. Sunt multe goofs şi mistakes în film, câteva am remarcat eu, însă majoritatea le-am aflat de pe imdb (aci e Spoiler Alert!), dar per ansamblu, cum ziceam, hai să-i dăm notă de trecere. 😉

5 Responses to Cowboys & Aliens

  1. Din punct de vedere al veniturilor incasate, filmul a fost un dezastru avand in vedere ca s-au investit in jur de $163.000.000 si au scos sub 100.000.000
    Titlul e trist, e foarte trist si respingator, pentru mine cel putin.
    Ca si cand ai zice “Inghetata si sticla”, i don’t know…
    Pacat de cei doi actori totusi, dar mai iau si ei decizii proaste.

    • Cum ziceam, titlul nu merge nici cum. Bine, nici subiectul nu-i mai breaz, dar totuşi. Iar despre actori, acuma.. asta e, poate iau un Razzie Award! 😉

      • Nu ma gandeam ca esti asa fricoasa 😛
        Revenind la film, titlul avertizeaza din start cu ce fel de genuri avem de-a face. Combinatia western-sf e greoaie si aproape imposbila. Daca nu adaugi umor nu prea are cum sa prinda la public. Si Zemeckis a incercat asa ceva cu Back to the Future 3 si nici lui nu i-a reusit.

        • 1. Sunt foarte fricoasă. Mă sperii extrem de rapid, spre amuzamentul prietenilor mei.
          Iar când e vorba de “combinaţie”, ei bine… nu am fost impresionată. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *