Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Concediul de vis în Skiathos

Sep
24

Încerc, în fiecare an, să notez aici, pe blog, amintirile din concediul de vară, pentru că sper să fie o inspirație pentru familiile cu copii, așa cum și eu am căutat pe la alții pe bloguri înainte să zicem DA! Mergem în Grecia vara asta!

Așadar, pentru vara lui 2019 destinația dorită a fost Grecia. Am făcut calcule, ne-am documentat, și am decis să mergem unde nu mai fusesem niciodată (nici separat, nici împreună). Toată lumea lăuda această destinație, dar mărturisesc de la început că mi-a fost frică. Obișnuită cu All-Inclusive, cu mofturi la orice oră și doar stat în resort/plajă/mâncare, mi se părea un pas imens să merg (și cu copil după mine) într-un loc unde n-am nimic inclus (adică fără masă). La Skiathos am ajuns dintr-o toană, tot căutând oferte cu zbor, și când într-o doară mi-am făcut curaj să întreb despre Skiathos, amabilă ca întotdeauna, Cristina de la SimboTour a zis DA, vă trimit eu acolo! Am oferte foarte bune.

Am răsfoit ofertele și ne-am decis de pe-o zi pe alta, 7 nopți în Skiathos cu zbor de pe Timișoara, transfer inclus, cazare la vila Alissia (aproape de cea mai cunoscută plajă a insulei, Koukounaries), 3 persoane – cam 1300 euro. Aveam de ales între mai multe locații, la bani asemănători, dar am ales Alissia pentru că era mai departe de îmbulzeala din oraș. Cumnata și soțul ei fuseseră 2 ani la rând în Skiathos (atât de mult le-a plăcut), și ne-au dat destul de multe informații astfel încât să ne placă apropierea de Koukounaries.

Insula e relativ mică (cam 12 km lungime și 4 lățime), dar are peste 60 de plaje splendide. De unde am fost noi cazați, eram la 7 min distanță de Plaja Koukounaries, și aveam supermarket și o tavernă unde am mâncat seară de seară, Under the Pine Tree, la 6 min distanță. Partea de sud a insulei e străbătută de un drum, pe unde circulă autobuzul local (sunt în total 26 de stații, prima fiind Portul, ultima Koukounaries), iar un bilet întreg dintr-un capăt în altul costă 2 euro pe sens (dacă mergi distanță mai mică, scade și prețul biletului). Cum urci, există un om care te întreabă unde mergi și îți vinde biletul (s-a întâmplat o dată să n-avem monede, dar a avut să ne dea rest). Noi am fost cu căruciorul după noi, dar toți au fost amabili, astfel că l-am luat cu noi când ne-am plimbat prin port.

Elementul de noutate din acest concediu (pe lângă faptul că trebuia să ne gândim unde mâncăm) a fost faptul că am vizitat în fiecare zi altă plajă. Așa ceva n-am făcut nici în Turcia, Egipt sau Italia. Plajele vizitate de noi, în ordine:

  • Agia Eleni (un pic cam abruptă intrarea în mare, dar peisajul frumos – 8 euro*)
  • Koukounaries (excelentă pentru familii cu copii mici, intrarea foarte lină în mare, nisip auriu, splendidă – 10 euro*)
  • Banana (cea mai scumpă, 20 euro*, dar frumoasă ca drum și peisaj)
  • Mandraki (mi-a plăcut, aici m-am simțit cel mai bine, am petrecut o zi întreagă fără să mergem acasă la prânz, fiindcă era și cea mai îndepărtată de cazare – la 2 km printr-o pădure răcoroasă de pini)
  • Agia Paraskevi (cam pe la jumătatea drumului pe insulă, am ajuns aici cu autobuzul, o plajă decentă, nimic special cu excepția unui cârd de lebede negre)
  • Krifi Ammos (mi-a plăcut cel mai mult – e mai greu accesibilă, a trebuit să coborâm niște trepte și era un pic dificil, mai ales cu căruțul și Alex în brațe, dar a meritat – e splendidă!)
  • Lalaria (se ajunge de pe mare la această plajă legendară – apă turcoaz cu plajă de pietricele rotunde, albe. Noi am cumpărat din port excursia, într-o după-masă, am prins apusul pe Lalaria. Excursia a costat 15 Euro de persoană)

*prețul pentru 2 șezlonguri și o umbrelă

Așadar, micul-dejun îl serveam la cazare (mergeam dis-de-dimineață la supermarket, luam lapte și fructe, pâine, unt, de-astea lejere) și apoi prânzul și cina le serveam la tavernă. La prânz ne întorceam de obicei acasă, pentru că voiam să-l culc pe Alex la prânz (cred că vreo 2 zile am stat pe plajă toată ziua), iar în două seri când am fost în port la plimbare și în excursia pe Lalaria, am mâncat la taverna doamnei Maria din Cluj – Crazy Spoon (Trelo Koutali). Doamna e foarte prietenoasă, ne bucurăm că am stat la ea la masă, mâncarea bună și decentă la preț, iar în fiecare seară ne-a dat reducere, așa, ca unor compatrioți. Ne-a plăcut!

A fost un concediu activ, cel mai fain de până acum chiar dacă ne-am tot cărat cu toate după noi, peste tot (și la plajă, și prin oraș sau la tavernă), și n-a fost așa de scump cum ne așteptam. Perioada a fost bine aleasă (20-27 iulie), n-am prins călduri criminale (maxim 29-30 de grade la amiază, mai mult decât decent), cazarea curată și OK per ansamblu (nu vă așteptați la lux, de banii ăștia), era curat și asta a fost tot ce-a contat pentru noi. Televizorul nu mergea, dar n-a contat, fiindcă mergea netul și seara mai primea desene Alex pe Netflix, deși după ce reveneam de la cină, după un duș eram toți istoviți. Are și piscină cazarea, frumoasă și curată, n-am stat decât într-o dimineață acolo, înainte de plajă. Autobuzele circulă des pe insulă, se pot închiria și mașini (n-a fost cazul pentru noi) sau scutere. Insula e foarte aproape de Skopelos, o altă insulă celebră în Grecia, deoarece aici s-a filmat musicalul Mamma Mia!, și grecii exploatează la maxim asta, vând și excursii tematice. Eu, una, aș vrea să mă întorc în Skiathos și să văd mai mult din Grecia, dar data viitoare sper să stăm mai mult.

Plaja Mandraki

Plaja Mandraki

One Response to Concediul de vis în Skiathos

  1. Pingback: Concediul cu un copil sub un an: Vrsi-Mulo, Croatia - Marieta Murg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *