Conan 3D
Hai că nu v-am povestit de ceva vreme despre peripeţiile de miercurea seara la cinema-ul nostru drag (care în curând nu va fi singurul, şi Doamne, ce-au să se mai schimbe lucrurile…!). Aseară am fost să vedem Conan 3D. Şi nu, nu e o glumă, chiar aşa se numea filmul. Nu Conan – Barbarul, cum ar fi trebuit, ci cu menţiunea specială datorată tehnologiei. În fiiiine.
Povestea cred că o ştiţi: Conan s-a născut într-un trib de barbari, a fost scos din mă-sa chiar de către taică-său, prin ceea ce avea să fie probabil prima cezariană, direct pe câmpul de bătălie. Tot satul i-a fost nimicit, numa’ el a supravieţuit, însă adult fiind a căutat să-şi răzbune tatăl. Evident că este şi-o profeţie veche, c-o mască ce îl va transforma în zeu pe posesor, sau o vrăjitoare care simte “descendenţii de sânge pur” de la distanţă şi una bucată poveste amoroasă, cum bine le şade poveştilor de aventuri.
Filmul a-nceput tare abrupt, ăla de la uşă a uitat să stingă becurile, şi vocea lui Morgan Freeman începuse treaba, da’ noi încă eram la stadiul de glume, deci am ratat câteva minute. Treaba a fost remediată rapid, chiar de-am fost ofuscată oleacă. Dacă debutul l-am ratat oarecum, să zicem c-am încercat să fiu atentă de-acolo înainte. Dar sincer m-am plictisit destul de repede, pentru că era mult sânge. Mult. Şi capete tăiate, şi oameni spintecaţi, numa’ d-astea (care, între noi fie vorba, sunt de fapt, preferinţele mele în materie de cinema). Foarte rapid mi-am pierdut interesul, şi până prin minutul 30, când a apărut moaca lui Conan adultul, care e – oricum – bun, dar BUN, nu mi-a revenit! :))
Apoi, citisem undeva că jocul actoricesc e tare bun, da’ aventurile lipsesc cu desăvârşire, şi trebuie să dau dreptate celui ce-a zis-o. După numai o oră de poveste se-nfruntau Conan şi ăla rău (avea nume ciudat, ca mai toate chestiile din film, so I don’t remember it). Bineînţeles, nu era confruntarea finală, da’ tot eram cu gândul “WTF?! E gata?!” /:)
Singurul element care m-a marcat la modul pozitiv, şi care m-a făcut să pot rezista cu stoicism la avalanşa de sânge a fost scurta scenă de 2 secunde, cu fundul gol al lui Conan. Priceless. S-a auzit în sală un oftat, apoi am început să râd, şi toate fetele au urmat, apoi, cu chicoteli. Însă, per ansamblu, de data asta eu am fost cea care-a cam întârziat cu mâncatul nachos-urilor, aşa de concentrată eram să-mi acopăr ochii. Sincer, a fost un film destul de violent. Şi toată lumea şedea şi n-avea treabă, eu cu Lili ne acopeream care mai de care ochii şi tresăream la fiecare 3 minute; totuşi, nu pot decât să mă-ntreb exact acelaşi lucru pe care l-a zis ea, la ieşire: Oare ajungem să fim atât de obişnuiţi cu violenţa încât vom ajunge să nu mai reacţionăm în preajma ei? I wonder…
La final, ce să vă zic? Mergeţi la Conan dacă vă plac aventurile sângeroase. Dacă sunteţi fete drăguţe, care posedaţi articole roz sau aveţi stomac sensibil, well… DON’T! 😛
PS: finalul mi-a plăcut. Era prea de tot dacă se termina altfel! 😉
e film cu sange, cur gol, sange, mate spintecate, beregati sfartecate… sange, muschi, sange…so don’t bother to see it. la fel cum nu m-am deranjat sa vad thor, pentru ca mi-am pierdut interesul in primele 15 minute, la fel si la asta. m-am apucat sa joc golf pe telefon, ca sa pot rezista pana la final, obligat fiind sa asist la scurgerea matelor si a sangelui pe ecran… multzam fain, dar astfel de filme nu mai vreau sa vad. mi-e plin podu de asa ceva…
Ai uitat să zici de ţâţe! :))
Ai zis tate? 8->
:))
Ihim. Brusc devine interesant, huh? =))
Men… 😛
Cu ţâţe sau fără, tot nu ma atrage 🙂
Nu mi-a plăcut nici ala cu Arnold
Cam aşa-s şi eu. În schimb, mi-a plăcut serialul! :))
Existau filme cu Cowboy si alti luptatori singuratici. Deja povestea eroului singuratic care poate distruge si o armata (dar doar cate unul o data) este depasita. Efectele speciale sunt interesante si actorul arata ca un adevarat barbar.
Totusi, mie imi plac filmele in care protagonistii isi folosesc mintea in loc de forta bruta.
Same here! Întotdeauna mi-au plăcut cei ce-şi folosesc mintea, da’ sunt ceva mai rari! ;))