Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Closer to the Moon – noul film al lui Nae Caranfil

Mar
10

Habar n-aveam că e cel mai așteptat film al anului. Am dat de el total întâmplător, într-o zi în care mi-a sărit în ochi un link într-un timeline de facebook (da, am un astfel de noroc). Iar când am aflat că rulează în Oradea (deși la un singur cinematograf, de la 17.20 sau 19.30, în cea mai mică sală), mi-am pus pe „hold” programul și am zis că nu se poate fără: așadar, mergem la Closer to the Moon, cel mai nou film al lui Nae Caranfil.

Citeam pe pagina lor de Facebook opinia unui spectator, se pare că au avut promovare mișto în București. Dat fiind faptul că e un film despre jaful din București, e normal să știe ăia mai multe decât noi. Că la noi, ioc. Așadar, e un scenariu românesc, scris de un regizor român, jucat în limba engleză cu actori străini (figuranți români doar), printre care nume de Oscar (Vera Farmiga, nominalizată pentru Up in the Air) sau din Game of Thrones. So far, so good.

Filmul propune varianta ficțională a lui Nae Caranfil despre Marele Jaf din 1959 – o bandă de nelegiuiți a jefuit, în plină zi, o mașină a Băncii Naționale. O astfel de lovitură era de neconceput în România comunistă (cei însărcinați cu transportul nici măcar n-aveau arme în dotare), iar jaful a fost mușamalizat până în momentul când s-a decis, după prinderea făptașilor (și condamnarea lor la moarte), să se realizeze o reconstituire filmată, un documentar lăsat generațiilor viitoare, un film de propagandă.

Noi vedem acțiunea prin ochii lui Virgil, asistentul regizorului, care devine personaj-cheie (se apropie de cei din bandă și ajunge să afle adevărata poveste a jafului comis), dar nu vă zic mai multe, bine ați face să mergeți la cinema Palace (atât cât mai rulează) să-l vedeți. Mie mi-a plăcut tare-tare, atât vizual și audio (o coloană sonoră superbă), cât și ca poveste și cadre: un București luminos, o poveste emoționantă, hohote de râs, subtilități evreiești, lacrimi pe alocuri… le are pe toate!

O cronică bună citiți aici, de la Variety:

Thesping by the largely British cast proves uniformly excellent. Production values aim high but wisely forgo undue slickness or exaggerated period reconstructions.  If Caranfil’s mix of comedy and tragedy seems too scattershot to fully achieve catharsis, it does boast a rather Jewish sense of humor, itself a curious testimonial to the past.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *