Cicloteque – închirieri de biciclete în Oradea
Azi am testat pentru prima oară bicicletele de la Cicloteque. Ah stai, nu ştiai de Cicloteque? Here’s some info: află că acesta e un serviciu de închiriat biciclete, realizat în colaborare cu MaiMultVerde, Unicredit Ţiriac, iar partenerii sunt Primăria Oradea şi Oradea Shopping City. În oraş sunt două centre de unde se pot închiria aceste frumoase biciclete de oraş: unul se află în Parcul 1 Decembrie, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, iar celălalt în incinta Oradea Shopping City. Centrele funcţionează de luni până duminică, de la ora 10 la ora 22.
Pentru a închiria aceste biciclete aveţi nevoie de un buletin, iar aici aveţi o listă cu tarifele practicate. Sunt unele beneficii dacă te înscrii în clubul online, printre care şi tarife mai mici, deci nu ezita s-o faci, dacă-ţi place să pedalezi! 😉
Ei bine, eu am fost azi să iau o bicicletă, iar o tipă tare amabilă s-a ocupat de mine, astfel că rapid am fost… “călare pe situaţie”. :)) N-am fost singură la plimbare, evident, ci-am invitat-o pe mai experimentata biciclistă Lilişor, aşa că ne-am plimbat prin zona centrală. Acuma, sinceră să fiu: oi fi io fricoasa planetei când vine vorba de bicicliştii în trafic, dar mie mi s-a părut că există respect şi că lumea nu e agresivă. Locuri pentru plimbări există cu duiumul, rămâne să vezi când ai timp să dai o pedală prin oraş.
Eh, data viitoare mergem până-n Podgoria, pe Făcliei. E atât de răcoare pe acolo, mai ales după ora 7 🙂
I’d love it! Dar zic să mai aşteptăm puţin, să câştig experienţă! 🙂
Ne Bucuram ca v a placut !!! Va mai asteptam !!!
http://www.facebook.com/pages/Cicloteque-Oradea/270564153058885
Sure thing! 😉