Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Child’s Pose / Poziţia Copilului

Mar
14

COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Grijă apăsătoare, obsedantă. – Din fr. cauchemar.

Nu pot să încep această povestire despre cum am văzut eu Poziţia Copilului fără să vă spun despre coşmaruri. Ei bine, de când eram ceva mai mică, mă obsedează două lucruri, pe care le-am văzut transpuse în acest film şi m-am simţit oarecum vizată (că, uite, şi cele mai negre coşmaruri pot fi transpuse pe peliculă, deci cineva s-a gândit deja la lucrurile astea, deci mai sunt şi alţii ca mine, deci… deci… şi vârtejul continuă în mintea-mi).

Cum vă spuneam, am două coşmaruri:

1. Că nu-mi voi şti creşte copilul/copiii când îi voi avea. Că îi voi sufoca, fiind o obsedată de control, că-i voi ţine după mine, că-i voi face să fie mega-dependenţi de mămica. S-ar putea să-mi iasă, s-ar putea să nu. E frica cea mai mare pe care o am, la care mă gândesc constant, mai ales de când am decis să mă căsătoresc. Vreau să am copii, îi ador şi prietenii-mi spun că toţi copiii lor mă iubesc (mătuşica Ioana, hihi), că mă adoră, facem prăjiturele, ne prostim, dansăm, cântăm, ne jucăm. Dar toate astea se întâmplă cu copiii altora. Încă nu-i am pe-ai mei.

Mă tot gândesc la creşterea şi educaţia mea. Ai mei au fost severi (mai ales mama, căpitan de oşti), dar nu într-atât încât să sufăr din pricina asta. Singură mi-am dezvoltat conştiinţa că trebuie să fac lucrul corect, şi-acum am mustrări de conştiinţă când mai calc în străchini, şi problema mea e că nu ştiu dacă ai mei mi-au “dat” asta, sau a fost ceva înnăscut.

2. Că nu voi conduce niciodată bine. Mi-e frică să mă sui la volan, niciodată n-am avut curiozitatea să învăţ. Şi-asta pentru că mă tem de o singură chestie: în trafic nu-s singură. Rareori eşti singur în trafic, asta dacă te duci pe la mama sărăciei, undeva printr-un loc pustiu. Oricât mă gândesc că poate aş învăţa să conduc bine, but you never know. Vine unul să te depăşească (nu cred că aş avea eu curajul să mă bag în depăşiri), dai de-un parapet, îţi intră unul pe contrasens, şi astea toate din cauza vitezei. Îmi displace viteza tocmai pentru c-am fost de mică purtată de maşini care mergeau iute, şi la răul de maşină pe care-l posed (care s-a mai calmat cu trecerea timpului), maşinile mi se păreau veritabile capcane cu final nefericit.

Bun, acum c-am scăpat de coşmarurile mele, să trecem la cele de pe marele ecran: Cunoaştem familia Făgărăşanu, compusă din trei membri: Barbu, fiu unic al C(i)orneliei şi a domnului Făgărăşanu (a.k.a. Cârpa). Filmul începe cu portretul familiei: mama, disperată să ia legătura cu fiul, care din pricina noii iubite nu o mai caută (iluzii). Într-atât de distante şi otrăvite-s relaţiile, că înjurăturile-s la ordinea zilei. Intriga se declanşează când Barbu face un accident, soldat cu moartea unui copil de 14 ani. La ieşirea din localitatea Bucu, se angajează într-o depăşire (cu 140 km la oră) şi zbang, ia copilul pe parbriz. Mama Cornelia e alertată de mătuşa doctoriţă Cerchez că fiul a comis-o, şi damele se reped să-l scape pe fiu. Acţiunea îşi continuă mersul, vedem cum reacţionează fiecare din personaje în această situaţie tragică: mama, să-l salveze cu orice preţ pe unicul fiu; tatăl, să-l lase “să-şi bată cuie-n cruce ca Cristos”; şi peste toate astea fiul, care e oarecum un fel de martor la toată tevatura, dar e incapabil de reacţie (cel puţin la început). Nu vă mai spun alte lucruri, cel mai bine ar fi să-l vedeţi cu ochii voştri. Oricum, surpriza frumoasă a filmului vine către final, pe care n-ai cum să nu-l vezi printre o perdea (chiar şi fină) de lacrimi. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la film a fost cadrele mişcate. Înţeleg că-i la modă să iei cadrele din mână? Habar n-am, dar pe mine m-a făcut să ameţesc de câteva ori. Iar logodnicul meu, care poartă ochelari, s-a plâns că-l doare capul de la atâta mişcare de cadru. În fine, ăştia suntem, cu ăştia defilăm. Am înţeles că filmul mai stă o săptămână la cinema, mergeţi să-l vedeţi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *