Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Una scurtă, pentru femei

May
31

După o seară destul de agitată (apropo, mulţumesc prietenilor pentru sprijin!), azi-dimineaţă m-am trezit mai obosită ca niciodată. A fost un real supliciu somnul din noaptea trecută, dar bine c-a trecut. Însă de cu dimineaţă, la update-uri pe feisbuc, îmi atrage atenţia un link postat de o prietenă: un scurt-metraj pe care l-am văzut anul acesta, la Très Courts. Filmul se numeşte sugestiv “Pour vous, Mesdames”, dar noi, între prieteni, l-am rebotezat “film erotic pentru femei”. 😆

Uitaţi-vă la el, doamnelor şi domnişoarelor, şi ziceţi dacă nu v-aţi dori s-aveţi aşa ceva în viaţa voastră! 😉

Pour vous mesdames de trescourt

Succes pe tocuri

Mar
08

Graţie Alinei Gâdoiu, am avut şansa să particip la un eveniment de senzaţie la Oradea: clubul JCI Oradea ne-a invitat la Hotel Ramada pentru o seară de “Girl Power”: ne-a adus în faţă doamne reprezentative ale oraşului nostru (din mediul de afaceri, academic, politic şi cultural), pentru a ne împărtăşi câteva dintre lecţiile învăţate de-a lungul carierei şi, evident, reţeta succesului pe tocuri! 🙂 (more…)

Despre revenirea la viaţă

Nov
29

Şi-n noaptea asta, ca în toate celelalte nopţi mai recente, mă chinuie insomnia asta neobişnuită. Neobişnuită, zic, pentru mine, pentru că nu-mi amintesc să fi fost aşa de zdruncinată de faptul că nu pot dormi deloc, în vremea în care toţi sunt aşezaţi liniştiţi în paturile lor, adânciţi în vise.

Zic „revenire la viaţă” pentru că, de ceva vreme, încep să mă simt mai bine cu mine. După perioada destul de gri prin care am trecut recent, încep să am – din nou – multe gânduri, idei, proiecte… şi toate se învârt în capul meu cu o viteză ameţitoare, însă mai presus de orice, e speranţa că din toate acestea vor ieşi lucruri minunate. Toate se datorează unei melodii, care-mi e din ce în ce mai dragă, pe care o ascult în chip de cântec de leagăn. Ajută mult, mai ales datorită mesajului ei şi a influenţei pozitive pe care-o are asupra psihicului meu! 🙂

Nu vă mai zic multe, şi vă las să ascultaţi Pink Floyd şi-a lor nemuritoare baladă, cu speranţa ca şi vouă să vă placă!

Noapte bună, vouă, celor care puteţi dormi! 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nVxnNNGjubg&w=500&h=405]

Garcia-Marquez, zici?

Nov
27

Ca orice internaut foaaarte curios ce sunt, am intrat şi eu pe link-ul pe care l-am găsit pe blogul Tomatei cu scufiţă. Cică e un test care îţi zice cu care carte te-asemeni. Şi cum pasiunea mea pentru cărţi e nemaipomenită… şi curiozitatea, idem – voilà la réponse:

You’re One Hundred Years of Solitude!
by Gabriel Garcia Marquez
Lonely and struggling, you’ve been around for a very long time. Conflict has filled most of your life and torn apart nearly everyone you know. Yet there is something majestic and even epic about your presence in the world. You love life all the more for having seen its decimation. After all, it takes a village.

“Un veac de singurătate”, deci… Am citit cartea, şi nu mi s-ar părea… Adica, poate fusei eu prea necoaptă când am citit-o. Testul ăsta e unul păcătos, zău aşa! Am eu obsesiile mele, dar n-aş fi gândit că-s chiar aşa de transparentă (Prietenii ştiu de ce!).

Una peste alta, cartea mi-a plăcut, şi o recomand tuturor celor care încă ezită când vine vorba de pus mâna şi citit literatura sud-americană! 🙂

PS: eu o dau încet-încet pe japonezi! M-au convins cei de la conferinţa de aseară, de la Librăria Gutenberg! Yasunari Kawabata e următorul autor pe care vreau să-l citesc! 😉