Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cărțile anului 2018

Dec
31

my year in books 20182018 a fost un an bun (din punct de vedere literar).

Datorită fetelor minunate din grupul meu secret de lectură de pe Facebook (chicas, you’re the best!), constant aflu despre autori și cărți noi, descopăr lucruri noi despre ce-mi place și ce nu, ies mult mai des din zona de confort literar. În ultimii ani am încercat diverse provocări (ba să citesc pe anumite teme, ba să depășesc un anumit număr de cărți într-un an), iar anul 2018, deși unul plin de provocări (am revenit în câmpul muncii după aproape doi ani de stat acasă cu bebe), mă bucur tare-tare că am reușit să bifez o nouă provocare, adică aceea de-a citi 3 cărți pe lună (adică un total de 36 pe an).

Și pentru că în ultima zi din an se cuvine a se face topuri, preferințe și dezamăgiri, mă conformez și eu și vi le scriu aici. Am făcut un fel de top 5 (cele care mi-au plăcut cel mai mult), cele de care sunt mândră și cele care n-au meritat cea mai prețioasă investiție (timpul meu).

Preferate (sau pune mâna și tu și citește-le):

  • Sapiens. O scurtă istorie a umanității (Yuval Noah Harari – Sapiens. A Brief History of Humankind) – pentru că a fost wow. Pentru că a adus o perspectivă proaspătă asupra multor concepte pe care le-am înghițit cum le-am primit, fără să le mestec. Pentru că am auzit vorbindu-se despre ea peste tot, în toate grupurile de amici, în baruri, la serviciu, în rețelele sociale.
  • Vara în care mama a avut ochii verzi (Tatiana Țîbuleac) – pentru că m-a înecat într-o tristețe care mi-a făcut mult bine. Pentru că e o carte românească proaspătă, care merită citită, un debut literar pe care personal l-aș trece în programa școlară.
  • Dezastrul de la Cernobîl (Svetlana Aleksievici) – pentru că din momentul în care am terminat-o (noiembrie 2018), multă vreme n-am putut pune mâna pe altă carte. O carte răscolitoare, ale cărei povești dor. O carte interzisă în Bielorusia, o carte a cărei autoare a primit Premiul Nobel pentru literatură. Să mai zic?
  • Fiica tămăduitorului de oase (Amy Tan – The Bonesetter’s Daughter) – pentru că fascinația pentru cultura chineză trăiește în mine în continuare, și mi-am putut satisface pofta de-a citi o frumoasă legendă. Pentru relația mamă-fiică din carte, una perfect umană și emoționantă.
  • Arta subtilă a nepăsării (Mark Manson – The Subtle Art of Not Giving a F*ck) – pentru că titlul, deși nu reușește să spună în română ce-a vrut autorul să transmită în engleză, face toți banii. Cu cât mai repede înțelegem că atunci când te cunoști pe tine și îți asumi deciziile, poți duce o viață mai bună. Avem un număr limitat de fucks în viața asta, și-i bine de știut că se consumă.

Sunt mândră că am trecut de perioada de secetă (după Dezastrul de la Cernobîl), și cărțile care mi-au fost alături în acea perioadă au fost minunatele romane ale lui J. K. Rowling (seria Harry Potter).

Dezamăgiri (da, la plural, că-s două):

  • Cum să oprești timpul (Matt Haig – How to Stop Time) – sau la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Știam doar de bine de autor, cartea e lăudată, dar ce intrigă subțârică… Am avut impresia că a fost așa, scrisă în dorul lelii, neterminată, plină de clișee, deși premisele erau excelente: nu e interesant să citești despre un om care a trăit peste 500 de ani? prin câte-a trecut, la ce a fost martor în istorie? și când colo, intriga se fâsâie, ca la final să-ți zici… cum de-am pierdut vremea cu așa ceva?
  • Fata cea bună (Mary Kubica – The Good Girl) – sau fă bine și nu mai citi o carte care are în descriere: „must-read for GONE GIRL fans”. Atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *