Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Carmina Burana în #to2012

Oct
09

Nu se putea să ratez, din Toamna Orădeană, tocmai spectacolul de teatru-dans cel mai recomandat şi adulat al stagiunii trecute la nivel naţional! E vorba de producţia Teatrului Naţional Târgu Mureş, spectacolul coregrafic, copil al lui Gigi Găciuleanu – CARMINA BURANA (pe muzica lui Carl Orff). Îl numesc “copilul” lui Gigi Căciuleanu pentru că el s-a ocupat de tot: coregrafie, scenariu şi regie, fiind ajutat de Alina Herescu la partea de scenografie. Văzusem acest spectacol la Timişoara, în studenţie (ca balet), şi am rămas plăcut impresionată de tot: dansuri, mişcare, muzică, tot. 🙂

Ei bine, spectacolul produs de Târgu Mureş nu se poate să nu placă marelui public! Şi e cu-atât mai lăudabil efortul creator al regizorului, cu cât acesta a fost ajutat de actori, şi nu dansatori profesionişti. Întreg spectacolul e realizat după o muncă asiduă, alături de actori şi colaboratori ai teatrului din Târgu Mureş. Începe şi se termină sub semnul roţii, cu Fortuna (Monica Ristea) care stă şi se distrează de eforturile muritorilor, asta după ce preţ de o oră i-a torturat prin dragoste, desfrâu, beţie, manipulându-i pe cei mici şi neînsemnaţi. Nu vă mai plictisesc cu detalii, vă las cu o apreciere critică deosebită, reamintindu-vă totodată că în seara aceasta o puteţi vedea pe Maia Morgenstern, Diana Cavaliotti, Mircea Rusu si Alexandru Pavel în producţia LOVE STORIES a Teatrului Metropolis din Bucureşti iar miercuri ne întâlnim să savurăm o seară magică de balet, alături de producţia constănţeană DON QUIJOTE. Toamna Orădeană continuă… poftiţi de vă bucuraţi! 😉

Gigi Cãciuleanu a construit un spectacol extrem de limpede în ordine semantică și hermeneutică, ritmat și dinamic, plin de nerv dar și de grație, alternând ritualul îndrăgostirii cu excesele goliardice, exact în litera și spiritul scrierilor medievale. Acest dublu accent a dat spectacolului o savoare specială. Carmina Burana începe și se încheie cu motivul simbolic al ”roții norocului”, a sorții, înlăuntrul căreia au loc aceste ”narațiuni coregrafice”, despre iubire, chef, meditație, interacțiune umană. Grupul (mundus) și individul ce se distinge din acesta (Ego) sunt deopotrivă manevrați de soartă (Fortuna), constrânși să parcurgă cercul existenței. Ritmica muzicală a fost excelent transpusă coregrafic, cu o perfectă sincronizare între accentele sonore și cele vizuale. În anumite scene de grup au existat câte 2-3 planuri de acțiune, unul static, altul/altele dinamic(e), în puncte focale ale spațiului de joc, în complement oarecum cu alte secvențe, construite cu o riguroasă geometrie a mișcării interpreților. Toți actorii, trebuie precizat, au dansat cu o expresivitate mai mult decât convingătoare, cu pasiune și exactitate, în ciuda efortului impus de acest tip de spectacol. Monica Ristea a fost Fortuna care intonează versurile, ca pe o incantație de vrajă în mrejele căreia să cadă muritorii.

Claudiu Groza, “Un portret coregrafic al lumii”, Tribuna, nr. 228, 1-15 martie 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *