Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Călători… #prinBihor (I)

Oct
06

Mi-e greu să-mi adun gândurile după experiența din weekend trăită #prinBihor… La invitația companiei Euromaidec am răspuns cu mare drag – urma o zi petrecută alături de oameni frumoși, (re)descoperind frumusețile din județul meu natal. Câteva locații din itinerariu: cetatea din Biharia, castelul Stubenberg, conacul Frater și Draveczky, primul pod din Bihor, conacul Komaromi sau cele 1000 de pivnițe din Sălacea.

Ne-am întâlnit sâmbătă, 4 octombrie, la ora 8 și-un pic, și-am pornit spre prima destinație: Cetatea din Biharia. Care, în prezent, nu mai are multe de arătat, căci în centrul ruinelor s-a amenajat un teren de fotbal… și nici măcar nu e trecută pe vreun indicator… (deși e situată la doar 14 km de Oradea). Am luat o piatră-n gură și-am pornit la drum mai departe.

Originea acestei cetăți se pierde în negura istoriei. Cetatea Biharia a avut o istorie tumultoasă, ținând piept populațiilor migratoare, atacurilor turcilor și maghiarilor. Aceasta este o fortificație din pământ, cu o înălțime de 5-7 metri, pe plan dreptunghiular, înconjurată de șanturi cu ape, fiecare cu o înălțime de 15-20m.

Următoarea destinație: Valea Ierului. Știați voi, bihoreni, că Ierul era ditamai fluviul, demult de tot, cu floră și faună ca-n deltă…? Nici eu… Ei bine, a fost reamenajat (pe vremea comuniștilor), albia râului a fost secată (pentru teren arabil și irigații), iar pe acel pământ au apărut numeroase sate. Am luat în autocar o familie simpatică de dentiști, pe domnul Kéri Gáspár și pe doamna lui, care, spre deliciul nostru, aveau multe secrete de împărtășit. Sunt genul acela de oameni calzi, primitori, care ne-au deschis porțile caselor (da, am fost și la casele lor – case salvate de la distrugere și amenajate), ne-au plimbat printr-un periplu de istorisiri care mai de care mai comice și s-au îngrijit de noi toată ziua. Le mulțumesc, pe această cale!

Ne-am oprit în comuna Galoșpetreu, la conacul Frater și Draveczky, transformat între timp în adăpost pentru orfani și copii din familii cu probleme. Nu voiam să intru în casa lor, mi se părea că dau buzna cu bocancii noroioși peste niște copii nevinovați, dar când i-am văzut pe toți pe la ferestre am zis că intru doar un pic, doar c-un picior. N-am apucat să trec pragul c-au apărut cu toții, și se lipeau de noi de-ți venea greu să-i mai lași să plece. Doamna care-i îngrijea ne-a povestit că încă nu sunt acreditați ca instituție, și trăiesc doar din donații… mi-ar plăcea să facem ceva pentru ei. Casa în care stau, deși una de o importanță culturală din patrimoniul european, stă să se dărâme peste ei… În așa hal am ajuns să nu ne pese nici de oameni, dar nici de clădiri?!

Cu lacrimi în ochi am plecat dintre copii și-am ajuns la următorul obiectiv: o gospodărie de țăran mijlocaș (circa 1880), recondiționată – în comuna Galoșpetreu. E o gospodărie în proprietatea familiei Kéri, care s-a îngrijit de recondiționarea și restaurarea ei, astfel că acum e o veritabilă oprire, ca un muzeu. Am intrat în casă, am pozat obiectele tradiționale (inclusiv „casa cu perini”, cozleul și cizmele boxolite – bihorenii știu), am mâncat struguri buni și am gustat și niște vinuri de casă.

Kéri Gáspár a reconstituit gospodaria tipică a țăranului ungur mijlocaș de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta a restaurat casa moștenită de la bunici după planurile unui arhitect amplasând și obiecte, documente, fotografii, monede care reflectă istoria, religia și tradițiile locului. În bucătărie, cofele cu apa, gura cuptorului, ștergarele de cânepă și dulapurile cu ceramica creează o atmosferă aparte. [Tot el] a înființat în satul Galoșpetreu din comuna Tarcea, situat pe terasa estică a Văii Ierului, un muzeu care să mențină vie în memoria localnicilor propria istorie și cultura părinților lor.

Pornim agale către Castelul Stubenberg, din localitatea Săcueni. Cunoscut pe vremuri pentru un parc dendrologic de invidiat, astăzi e și el în ruine… Fost liceu în perioada comunistă, are totuși o speranță, căci s-au început deja lucrările pentru a-l renova. Care durează și se fac cu greu, că deh, nu sunt bani. Din anul 1989 și până în 2008 aici au funcționat cursurile Liceului Petofi Sandor, care din 2008 s-a mutat într-o clădire nouă. În anul 2010, primăria a concesionat Castelul Studenberg pentru 49 de ani Fundației Sfântului Francisc cu condiția ca aceasta să restaureze și apoi să întrețină edificiul. La fel ca în cazul conacului din Galoșpetreu, și aici funcționează o casă de copii.

A fost ridicat între secolele XVIII – XIX și inițial a fost în proprietatea Casei Regale de Habsburg, fiind vândut ulterior familiei Stubenberg, de la care și-a luat numele. În anul 1840, groful Gusztav Studenberg a construit un grânar, care aparține stilului clasicist. Acesta era numit “castel seniorial” și nu seamănă deloc cu grânarele din acea epocă. Domeniul și Castelul Studenberg au fost foarte importante în secolele XIX – XX. Beneficiind de mii de hectare de teren, familia se ocupa cu creșterea ciupercilor, creșterea cailor pentru a fi vânduți la competițiile din Budapesta și a altor animale. Vinul produs de familia Studenberg era unul foarte căutat.

Ne-am oprit apoi la un restaurant micuț din Săcueni, unde am luat un prânz tradițional: o supă caldă (aluat părgălit îi zicea mama când eram eu mică), și o tocăniță cu razalăi (așa-s denumirile #prinBihor!). Partea a doua a aventurii, curând…

#prinBihor este o campanie de promovare a obiectivelor turistice, a tradițiilor, a poveștilor și a locurilor mai puțin cunoscute din județul Bihor. Lansată de Euromaidec în 2013, ea a ajuns acum la cea de-a doua ediție…

Mulțumiri Remus Toderici pentru poze.

4 Responses to Călători… #prinBihor (I)

  1. Euromaidec Touring

    Multumim Ioana Stef ca ne-ai fost alaturi!
    Apreciem din plin ajutorul tau in promovarea destinatiilor din judetul Bihor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *