Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Cadouri pentru mămici: Aslavital Lift Instant

Sep
30

Deși fac parte din categoria celor ce dau cadouri doar când „trebuie” (știu, știu, rușine să-mi fie!), încerc să compensez în ultima vreme, făcând cadouri celor dragi din familie (cu ei încep, ajung pe urmă și la prieteni 😀 ). Anul ăsta, mama a împlinit 49 de ani… pare mai tânără de-atât, m-am șocat și eu când am făcut socoteala; de la o vreme, însă, grijile și toată treaba pe care o are pe cap zi de zi au făcut să se întărească liniile din jurul ochilor… Așa că mi s-a părut natural ca atunci când Farmec, brandul meu de suflet, a lansat gama Aslavital Lift Instant, să comand rapid setul pentru mami.

Așadar, zis și făcut, pachetul a venit, iar mama și-a primit cadoul în teste… Mai cu zăhărelul, mai cu forța, o pun să le testeze (că deh, anul viitor avem nunta și vreau să arate tânără și frumoasă așa cum o știu și eu) – și aici un mare MULȚUMESC Alinei, care, atunci când a venit la Oradea, a „pus o pilă” și de-atunci mama vrea să aibă toate cremele de față din lume.

Până acum, toate-s bune și frumoase, mama își amintește zilnic să le folosească – și zice că tenul ei arată bine. Nu știu dac-o fi placebo, că le are de vreo două săptămâni, dar dacă e mulțumită, atunci și eu îs mulțumită! Și vă recomand, fetelor, să le surprindeți pe mămicile voastre cu un cadou care va fi apreciat, cu siguranță! Mai mult, intenția de a da un cadou așa, fără să fie neapărat o aniversare, ceva, va cântări greu, vă zic sincer. 😉

În încheiere, e musai să vă reamintesc că Farmec a lansat în luna martie o campanie foarte frumoasă, prin care sărbătorim femeile fermecătoare… Şi cum şi eu fac parte din această minunată campanie, mă declar tare încântată că am şansa să testez produse noi şi bune, despre care poate nu ştiam multe informaţii, dar care au devenit deja parte din rutina mea zilnică de frumuseţe (şi curăţenie) şi fără de care tare greu mi-ar fi. Şi unde mai pui că, înscriindu-vă la concursul lansat pe site (unde puteţi citi lucruri foarte frumoase şi interesante despre femei cu farmec din România), puteţi câştiga o excursie de 2 persoane pentru Dragobete 2014, oferită de Eximtur. How ’bout that?!

*sursa foto: aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *