Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Buletinista

Jan
30

Se pare că întreg week-end-ul ce tocmai se încheie a stat sub semnul acestei arte. Am început cu evenimentul de vineri (Strângerea de fonduri pentru proiect), apoi apariţia de sâmbătă dimineaţa la spectacolul pentru cei mici, “Vrăjitorul din Oz”, unde ne-am jucat cu copilaşii care au venit s-o vadă pe Dorothy şi pe Toto, (iar eu am avut ocazia de-a îmbrăca o rochie minunată pe care n-aş mai da-o jos nici când aş dormi, dacă s-ar puteaaaa :D), apoi azi, când am fost pentru prima oară să văd despre ce e vorba cu Artemotion ăsta! 🙂

Asociaţia Artemotion are spectacole din două în două săptămâni, în Oradea. Şi, după cum am văzut în seara asta, se joacă teatru de calitate în spaţii neconvenţionale! Deci, DA, şi la Oradea se întâmplă lucruri interesante, chiar dacă mai există încă Toma necredincioşi care să clevetească pe la colţuri.

Piesa din această seară se numeşte “Buletinista”, şi este o comedie romantică, avându-i ca protagonişti pe îndrăgiţii actori ai trupei “Iosif Vulcan” din Oradea, şi anume: cuplul Mirela şi Sebastian Lupu.

În “Buletinista”, spune actorul Sebastian Lupu, spectatorii se pot regăsi, pot trăi “întâmplări” cu rezonanţă în existenţa lor cotidiană. Spectacolul ilustrează o situaţie de viaţă posibilă oriunde, oricând, într-un oarecare tip de cuplu bărbat-femeie, analizează şi aspecte legate de condiţia spirituală şi socială a omului prin întrebări, nu întotdeauna vesele, care pretind şi o oarecare meditaţie. “E o călătorie în care nişte oameni se urmăresc şi se înfruntă trecând de la schimburi amabile, prieteneşti, de păreri la ciocniri dure şi revelaţii năucitoare, devenind câmpul unor bătălii decisive”, mai spune Lupu. (sursa: aici)

Mie mi-a plăcut în mod deosebit şi pot să vă spun că a fost întocmai după spusele lui Sebastian: situaţii cotidiene, în care ne putem regăsi fiecare dintre noi, pentru că, nu-i aşa, “în fiecare noapte mii de bărbaţi mint mii de femei” pentru a-şi atinge scopurile. Iar scopul din această situaţie e acela de a nu rămâne, măcar pentru câteva ore preţioase, singur.

Mergeţi la “Buletinista”! Nu veţi regreta! 😉

PS: Poze de la premieră, care-a avut loc în data de 12 decembrie 2010, aici, făcute de Sebi Tonţ.

PPS: La spectacolul din 16 februarie dau 2 locuri! 🙂 (acesta va avea loc în Old Mill, cu-ncepere de la ora 19). Le vreţi?

9 Responses to Buletinista

  1. in oz a fost dragut :)) "Vrajitorul din Oz are pregatit ceva pentru fiecare"

  2. place la mine… folosesti replicile pe care ti le tranteam acum juma de luna
    PS: go see Buletinista! Musai! 🙂 :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *