Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Bucuria învingătorului

Oct
21

Aseară s-a nimerit să fiu în Podz, la o cană de vin fiert (încă nu ştiu alt birt din Oradea care serveşte aşa ceva deja, deci doar pe ăsta-l frecventez în perioada asta friguroasă), şi după cum ştiţi, joia e seară de Quiz, în care lucruri faine se pot învăţa. E seară de distracţie, de stat în gaşcă cu prietenii, de amuzat sau stors creierii când vine vorba de-ntrebările întrebătoare. Poate ştiţi, sau aflaţi acum: sunt aprox. 20 de întrebări de cultură generală. 

Nici prin cap nu ne-a trecut să rămânem la Quiz, ne pregăteam să ne terminăm cănile cu vin fiert şi să ne-avântăm care la casa lui, dar am văzut prima întrebare. Apoi a doua. La a treia eram decişi: Taviiii, dă-ne şi nouă o foaie de concurs, participăm. Pentru că, lesne de-nţeles, era seară de replici din filme. Întrebări foarte simple, iar noi 2 am făcut ravagii: am luat locul 1 (prima oară de când particip la Quiz, de-aproape un an!). 🙂

În discursul învingătorului trebuie să-i mulţumim şi lui Felix, cel mai mişto barman de la Quiz-uri, şi Alexei, care-a făcut întrebările (foarte faine întrebări, fată!!). Iar ca notă de-ncheiere… cred că PODZ-ul a fost cel mai fericit: învingătorilor li se dau shot-uri de Jagermeister, dar cum noi am fost doar 2 în echipă… ce mai, dacă-i vreme de criză, e şi premiu de criză cu echipă de criză. Am zis! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *