Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Ay, ay, ay! Merg la PLAI!

Aug
30

Se pare că orice-aş face, tot la Timişoara mă duc drumurile. De data asta, pentru c-am tras chiulul de-atâta vreme, îmi iau revanşa în septembrie la PLAI. Merg trimisă de cei de la VinŞiEu, am să fiu blogger acreditat, cu acte-n regulă, şi-am să scriu despre frumosul eveniment (cu poze, păreri, impresii). Acuma, pentru cei ce nu cunosc cu ce se mănâncă şi festivalul acesta, aflaţi că e unul dintre cele mai frumoase din cele la care-am participat până acum. Nu e locul în care să mergi s-ascult cele mai “hip” piese ale momentului sau zdrăngăneli comerciale, ci dimpotrivă, ai parte de MUZICĂ. Artişti cunoscuţi (în special cei din afară) sunt invitaţi, oameni care au o contribuţie reală la cultură – printre cei ce-au încântat lumea se numără:

Al di Meola sau Paco de Lucia, cu ale lor chitări, Yungchen Lhamo, cu sunetul Tibetului, Mariza, cu fado portughez, Esma Redzepova (Macedonia), Sainkho Namtchylak (Tuva), Dobet Gnahore (Coasta de Fildeş), Fanfare Ciocârlia şi Grigore Leşe, din România, Jean-Luc Ponty (Franţa), Ternipe (Ungaria) nu sunt cei mai reprezentativi dintre cei care au cântat la Plai, sunt o parte dintre oaspeţii noştri, care au venit şi au adus aici muzică din toate colţurile lumii.

PLAI are loc anul acesta la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, în perioada 16-18 septembrie, şi cum PLAI nu înseamnă numai muzică, ne vom bucura şi de teatru, film, carte, fotografie sau workshop-uri! Artiştii invitaţi în acest an sunt: Susana Baca, Idan Raichel Project, Warsaw Village Band (Polonia), Forbidden City Chamber Orchestra (China), Besh O Drom,  Beefólk (Austria) şi Tündérground (RO).

Şi… pentru că nu vreau să mă bucur de una singură de tot ce-nseamnă PLAI, cu această postare particip şi la concursul lansat de VinŞiEu. 🙂

5 Responses to Ay, ay, ay! Merg la PLAI!

  1. Poţi să mă duci de fotograf personal 😀 😀 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *