Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

Mă gândeam deunăzi să scriu câteva gânduri despre proaspăt-împliniții 26 de ani ai mei. Din simplul motiv că, atunci când am citit ce-am scris acum un an, când împlineam 25 de ani, m-am emoționat și mi-au revenit momentele în care scriam acele rânduri. Era totul perfect – un număr rotund (și impar – doar astea-mi aduc noroc), mă simțeam ca Leo pe catargul Titanicului (știți poza, nu v-o mai arăt), nimic nu-mi stătea în cale.

Între timp lucrurile s-au mai schimbat (niște kilograme pe ici, pe colo, prin părțile esențiale – cum au plăcerea și datoria unii prieteni să-mi reamintească), nunta s-a amânat un an (drama, drama, drama, am plâns de mi-au sărit ochii vreo trei zile, mi-a căzut data perfectă, buhuhu), dar esențialul e același – mă simt bine cu mine.

Și dacă eu mă simt bine cu mine, fraților, asta e tot ce contează. Poate n-o să vizitez trei țări străine anul ăsta (deși nu se știe niciodată, la cum adoră iubi să-mi facă surprize), poate o să mai pun câteva kilograme – pe care plănuiesc să le dau jos doar înainte de nuntă, ca să încap în rochia magică, poate o să cunosc oameni noi și frumoși care-mi vor deveni prieteni (de ce nu?!), poate-mi voi schimba locuința, sau locul de muncă – ideea e că sunt pregătită pentru neprevăzut. Domnește o stare de „miserupe” în aerul pe care-l respir, și momentan las valul să mă ducă (sunt convinsă că în câteva zile „Ioana-control-freak” va citi ce-am scris eu aici și se va panica, dar mai am un pic de timp). Așa mă simt azi, la 26 de ani și-un pic. 🙂