Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Aspirina săracului

Mar
01

Bolesc de aseară. Bolesc încă și azi, dar mi-e ceva mai bine… Și-asta e pentru că vizitez Timișoara și la cât mi-e de bine aici, nu se putea să-ntâmpin orașul meu preferat decât c-o febră cât casa, ca să fiu sigură că fac impresie prietenilor pe care am venit să-i văd, şi pe care s-ar putea să nu-i văd, doar şed în pat, cu febră dintr-aia de-i nici prea mare, nici prea mică, destulă cât să mă facă să văd stele verzi şi să vreau să mă uit la Fight Club (vă dezvălui secretul meu, acum: n-am văzut Fight Club decât de două ori, ambele dăţi aveam febră şi boleam, şi filmul mi s-a părut excelent, de mi-e frică să-l văd sănătoasă).

Anyhow, am fost la marmacie, mi-am luat boabele necesare (vitamina C, antinevralgic, sirop de muguri de pin şi strepsils – yup, din cauza amigdalelor am făcut “show”), însă cu febră mare încă, am început să căutăm remedii online, că prea îşi făceau microbii de cap. Primul răspuns: aspirina săracului. Băi, despre asta am auzit o viaţă întreagă, mai făceau ai mei părinţi glume între prieteni, şi nu prea înţelegeam eu despre ce-i vorba, şi timpul a trecut şi nu mi-a trecut prin cap să caut, mai mare fiind. Pam-pam, aspirina săracului = sex. Get your partner and sweat together. Ziceau unii acolo, pe forum, că partenerul trebuie să te iubească tare mult de să vrea să facă dragoste cu tine când îţi curg mucii şi tuşeşti de-ţi sar capacele, da’ ce să-i faci, o fi proba supremă prin care dovedeşti celuilalt că-l iubeşti, la bine şi la greu.

Acuma, între noi fie vorba, am căutat mai cu de-amănuntul azi şi ce să vezi, chiar există numeroase beneficii (despre multe nu ştiam). Aici aveţi o listă mai mare.

PS: placebo sau nu, la mine a funcţionat! 😉

5 Responses to Aspirina săracului

  1. ce te faci cand n-ai cu cine?! 😀 😀 😀

  2. oh, da! stiam si eu vorba, niciodata nu stiam ce inseamna! ahaaa!

  3. ps.: nu era ceva revista?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *