Despre farmecul lucrurilor plictisitoare!

jurnal online, să-i zicem!

Amintiri din călătorie: Verona

Aug
28

Ştiu că v-a fost dor să mă ascultaţi/citiți cum mă laud cu frumoasele oraşe pe care le-am vizitat (glumeeesc!), iar acum a venit rândul Veronei. În Verona n-am stat mult, o după-masă doar, căci iubi-bubi a avut următorul gând: dacă tot am ajuns până în Veneţia, de ce să nu mergem şi-n Verona? Era la o oră şi jumătate de mers cu trenul, ieftin (7,5 EUR/persoană/dus-întors) şi deja ne cam terminaserăm treaba prin Veneţia. OK, mergem, doar tot e un loc romantic (din lista întocmită tot de iubi, locurile cele mai romantice sunt: Paris, Veneţia, Verona şi Praga – am bifat 3 vara asta). 🙂

Aşadar, undeva pe la ora 3 după-masa eram în Verona, proaspăt coborâţi din trenul personal (cu care-am mers bine, era aproape gol). Prima oprire, McDonald’s în gară, căci foamea era mare. Ei bine, acolo a fost şi locul unde am avut primul contact cu românii ăia despre care auzisem “de rău” – nu bine ne aşezăm la masă când apare un rrom, îmbrăcat decent, la vreo 15 ani, cerşind un euro, să-şi ia şi el un hamburger. Ajunge şi la masa noastră şi iniţial l-am ignorat, până mi-a cerut gelato. Îmi luasem îngheţată, mi-a cerut să i-o “donez”. Zic, în purul grai românesc, “pleacă, bre, abia mi-am cumpărat-o”. Când a auzit una ca asta… românul a dat cea mai tare replică: Aaaah, şi tu eşti din România… Lasă!

No comment, am mâncat şi ne-am văzut de drum. La ieşirea din gară aveţi la dispoziţie staţii de bus care să vă ducă în centru, doar s-aveţi euro în monede. Noi n-am avut suficienţi, ne tot căutam prin portofel, vociferând în română, când o doamnă, tot româncă, ne-a împrumutat cu câţiva cenţi şi indicaţii de orientare în spaţiu. Mie mi-a luminat ziua, nu suntem toţi cerşetori, mai facem şi-o faptă bună din când în când. Două staţii mai încolo am coborât în plin centrul Veronei, lângă Arena.

Am fi vrut să intrăm, dar din păcate nu mai aveam voie să stăm decât vreo jumătate de oră, şi nu prea ne-a venit uşor să plătim ca să vedem ceva pe fugă. Așa că am admirat clădirea pe dinafară (care oricum e impresionantă) și am purces-o spre centru, să vedem celebritățile Veronei: pe Giulietta și Romeo, firește! Cum am ajuns pe Corso-ul lor, începe nebunia: fiind sâmbătă, era plin nu numai cu turiști, ci și cu localnici ieșiți la plimbărică.

Forfotă mare în Piazza dell’Erbe: o grămadă de oameni strânși să vadă o instalație de oameni care stau în echilibru, aparent ținându-se unii de alții. Apoi, magazine (care mai de care, nu cred c-am văzut nicăieri așa aglomerație de Prada, Gucci, Versace, Louis Vuitton, etc.) pline de clienți, dar și tarabe cu suveniruri la tot pasul. Suveniruri care sunt cam scumpe – nu găsești magneți de frigider sub 3 EUR (cei mai prăpădiți). Ajungem, luându-ne după valul de oameni, la probabil cel mai faimos loc din Verona: casa Giuliettei, care e așa de plină de lume, că stai la coadă minute bune. Nu se făcea să nu pozăm cel mai celebru balcon din lume (n-am mai urcat în casă, așa coadă era!), dar în schimb, pentru noroc în dragoste, am stat la coadă ca s-o „pipăim” pe fătucă.

Am mai zăbovit prin magazinul de suveniruri, și-apoi am luat-o la picior, pe unde-am văzut cu ochii (de-am ajuns într-un final și la casa lui Romeo – care nu se compară cu cealaltă atracție: aici e doar o plăcuță pe care scrie ceva mic, nicio vâlvă, nimic). Înapoi înspre gară am mers pe jos, însă am ajuns așa de repede (Verona e relativ mică) încât am mai stat oleacă pân-a venit trenul…

Recomandarea, dragii mei – dacă tot ați bătut atâta cale s-ajungeți în nordul Italiei, dați o fugă și în Verona – că-i tare frumoasă! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *